Andreea Oanță,

designer și antreprenor, Caresta

Întotdeauna am considerat că stilul unei femei este cu atât mai expresiv, unic si influent cu cât este redat prin alegeri și combinații de elemente ce transmit simplitate, eleganță și naturalețe.

adreea-oanta-caresta

Povestea brandului Caresta a început din pasiunea mea pentru design vestimentar. Încă din facultate realizam schițe si propuneri pentru ținute și accesorii, pe unele le realizam eu, pe altele am avut surpriza să fie materializate și apreciate de colege sau prietene. M-am inspirat din lucrurile simple, cu linii drepte recreând de cele mai multe ori un stil minimalist. Deși începutul a fost unul timid, pe parcurs am devenit tot mai încrezătoare și entuziastă, pe măsura ce mi-am conturat o idee mai exactă asupra stilului în care creez, a publicului care îmi apreciază produsele și mi-am definit esența stilului propriu, chiar dacă exploatez mereu noi valente, motive, trenduri, valori.

Poate a fost pură întâmplare însă șansa mi-a surâs după terminarea facultății când am început să lucrez într-o fabrică de marochinărie unde implicarea pe parte de design și creație a fost un pas hotărâtor pentru mine. Aveam intuiția că pot realiza ceva deosebit și îmi doream ca pasiunea mea pentru design sa se transforme într-un proiect ambițios.  Astfel, după 3 ani de munca în această fabrică am decis împreună cu soțul meu să luăm calea antreprenorialului și am început atelierul de creație pentru genți din piele pe cont propriu.

Privind în perspectivă simt ca lucrurile trebuiau să se întâmple de așa natură încât să conducă spre ce înseamnă azi Caresta. De la numele brandului, un derivat al semnificației „asta rămâne” (in limba italiana) mesaj pe care îl vedeam zilnic pe o clădire din apropierea zonei în care locuiam ca studentă, care parcă se repetă obsesiv pentru a mă pregăti la momentul potrivit să numesc ceea ce avea să fie proiectul meu, afacerea, visul meu.

png-pixel-explosion-carestabag1

Îmi aduc aminte că la începutul anului 2010 am închiriat un spațiu și am început businessul cu 11 angajați lucrând în sistem Lhon pentru o firmă din Italia. La acel moment prima noastră grija era să susținem cheltuielile, să respectăm angajamentele cu salariații, cu furnizorii, însă după ce am reușit acest lucru, se contura tot mai pregnant nevoia si dorința de a crea ceva al meu, un brand propriu cu accesorii pentru femeia actuală, modernă, interesată de originalitatea produselor și calitatea acestora. Așa a început povestea brandului Caresta.

Evoluția firmei a fost crescătoare de-a lungul timpului, activitatea noastră fiind împărțită pe cele două direcții,  ajungând în prezent la un număr de 100 de angajați și deținerea propriului spațiu de producție. Am investit în permanență în capacitatea de producție, echipamente și dotări care sa ne permită realizarea unor produse calitative, sa răspundă criteriilor de particularitate specifice articolelor de lux. În interiorul fabricii avem propriul departament de creație unde iau naștere toate produsele noastre, lucrând cu artizani și creatori cu mulți ani de experiență.

Viziunea mea pentru brandul Caresta este de a crește și a deveni un nume consacrat în lumea modei la nivel internațional. În acest sens, participăm la prezentări de moda si am închegat unele colaborări cu artiști internaționali. În urma evenimentelor am primit feedback pozitiv sub forma unor recenzii în presa de specialitate, scrisă sau online, creșterea vânzărilor, propuneri de la retaileri  pentru comercializarea produselor Caresta in alte țări, etc. Progresul nu este unul simplu neapărat, dimpotrivă, necesită multă ambiție și determinare dar am convingerea că vom reuși.

Cea mai recenta acțiune in vederea dezvoltării brandului si prezenței acestuia în mediul online a fost crearea site-ului și shop-ului online, accesibile la adresa www.caresta.ro, https://shop.caresta.ro/. De asemenea produsele noastre le puteți găsi în magazinul propriu din Alba Iulia.

Particularitatea brandului, esența si unicitatea lui este redata prin modul de prezentare al site-ului, magazinului,  prin video-ul „The Movie” care ne prezintă modul în care sunt realizate gențile Caresta, propuneri de styling, participare la evenimente de moda sau campanii de promovare.

Toate produsele Caresta sunt 100% din piele naturală, sunt lucrate manual în procent de 70% iar prin designul lor încerc sa transmit simplitate și eleganță.

 „Îmi doresc ca o geantă Caresta să nu fie considerată doar un accesoriu, ci să fie piesa de rezistență a unei ținute cu atitudine.” Andreea Oanță