Verde deschis, roz crud, galben de soare și portocaliu de amintiri faine din copilărie. Așa arată o zi colorată în bucătăria noastră. Ingredientele nu se transformă în simple rețete ci ingredientele devin sursa noastră de energie și bucurie. Când nu suntem în focul comenzilor și pregătim sute de pachețele de primăvară pentru evenimentele corporate la care participăm, obișnuim să gătim simplu pentru oameni dragi, adică pentru clienții noștri. Ne bucurăm să îi hrănim cu ce-i mai bun și să aducem natura în farfuriile celor care au nevoie de un strop de sănătate.Abonament 4

Suntem un bistro digital prietenos cu cea mai mare varietate de preparate raw vegane, de la supe, sushi, lasagna, până la torturi, smoothie-uri sau pâinici. Sau un magazin online unde intri ca să-ți alimentezi poftele, iar noi venim la tine oriunde ai fi în doi pași și trei mișcări. Bine, nu chiar atât de repede, dar de regulă comenzile care ajung la noi pe site până în ora 11.00 sunt și cele care se bucură de o masă hrănitoare la ora potrivită de prânz. Sigur, primim comenzi și dupa ora 11 și până la ora 15.00.

Spunem magazin online pentru că îți poți adăuga în coș orice preparat dorești, poți plăti online sau cash la livrare și bineînțeles poți adăuga coduri promoționale atunci când produsele noastre beneficiază de discount. E simplu să mănânci de la noi. Dar hai să ne cunoști mai de aproape.

Bistro Raw Vegan este un business de familie creat de două surori și prietene, Roxana și Vilarina.

Am descoperit raw veganismul și ne-am dat seama că nu este vorba doar despre gusturi noi, surprinzătoare, ci și despre a fi și a te simţi bine, uşor, împăcat. Când faci totul cu pasiune, găsești oameni cu care să o împărtășești.

E simplu: mănânci sănătos, te simți bine, energia pe care o primești te ajută să îți continui cu poftă planurile tale de zi cu zi.

Din păcate, atunci când vrei să faci alegeri sănătoase, nu prea ai de unde. Dacă nu ai timp să gătești, prânzul de la birou e, de cele mai multe ori, un compromis. Vrem să schimbăm asta.

Iată câteva pastile informative care îți vin în ajutor atunci când te întrebi “Noi ce mâncăm astăzi?” și încă nu știi de ce ai putea să ne alegi:

1. Bucătăria noastră:

În echipa noastră este unul dintre cei mai experimentați bucătari raw vegan care semnează preparatele noastre în fiecare zi.

2. Verde bogat:

Preparatele noastre sunt sănătoase, gătite ca acasă, rețete simple, dar cu mult gust. Nimic sofisticat.

3. Peste 100 de preparate

Supe, salate, feluri principale, paste, pateuri, platouri, pâinici făcute în casă, deserturi raw vegane și torturi, ce să mai…avem de toate oricât de mofturos ai fi.

4. Gătite în aceeași zi

Preparatele noastre nu stau în frigider la așteptarea următoarei comenzi, gătim proaspăt în fiecare zi pentru tine.

5. Abonamente săptămânale sau lunarelogo bistro

Știm că e greu să te organizezi cu prânzul la birou, de aceea noi am creat programe raw, vegan și raw vegan sau detox, asfel încât să nu te mai întrebi: “oare de unde să mai comand astăzi?”.

Acum că ne-ai cunoscut câtuși de puțin, mai vrem să îți spunem că suntem așa prietenoși încât bistro-ul nostru digital te așteaptă oricând în vizită:

– daca vrei să ridici comanda direct de la noi, suntem aici

– dacă vrei să plasezi o comandă online, ne găsești aici

– dacă pur și simplu vrei să pierzi vremea pe pagina noastră de Facebook, să știi că nu suntem plictisitori, iată pagina noastră aici si cea de Linkedin aici

Pe curând,

Roxana și Vilarina Petre