Tag Archives: speaker



Cea de-a treia ediție a conferinței „Ele au reușit” va fi una dintre cele mai speciale, deoarece ne dorim să motivăm cât mai multe femei antreprenor și să le oferim ocazia să înțeleagă oportunitățile de afaceri atât din România, cât și din alte țări.  Dacă te numeri printre doamnele antreprenor care vor să facă schimbări, sau vrei să devii una dintre ele, te așteptăm alături de noi.

LAVINIAÎn cadrul evenimentului vom discuta despre performanță, provocări și soluții, iar unul dintre speakerii care vor fi alături de noi este Lavinia Ștefănuț, General Manager în cadrul companiei Marvi Logistic. Lavinia ne va vorbi despre performanță și despre cât de importantă este disciplina și consecvența în afaceri:

„Mă caracterizează corectitudinea și sociabilitatea. Imi ating telurile pe care mi le propun, iar deviza dupa care mă conduc atât în viața personală , cât și în cea profesională este: ”Succesul se atinge prin consecventă și perseverență!”

Te așteptăm alături de noi pe 31 iulie, la Hotel Iaki-Constanța, să iei parte și tu la schimbările din mediul de business din România. Te invităm să învățăm împreună de la doamnele antreprenor, cum au reușit în fața eșecului.

Rezervările la eveniment se fac printr-un mesaj la contact@elitewomen.org, în limita locurilor disponibile.

Conferința aniversară din 29 iunie se anunță a fi un eveniment special. Abia așteptăm să cunoaștem oameni noi, pasionați de business și dornici de dezvoltare. „Viitorul Afacerilor” este dedicat membrelor comunității noastre, dar și tuturor femeilor antreprenor care vor să facă schimbări în mediul de business din România.

mb_newVom avea alături de noi modele de oameni de succes, care ne vor împărtăși poveștile lor și ne vor inspira. O astfel de femeie este Magda Bei, ambasator al antreprenoriatului feminin în România și CEO al companiei Graphtec Design. Magda va participa la eveniment în calitate de speaker și va vorbi despre perspectiva ei în ceea ce privește viitorul afacerilor în România, dar și internațional. Cu multă ambiție, perseverență, dar și cu o experiență de 19 ani de business în spate, a reușit să-și ducă afacerea la următorul nivel și să se extindă în afara granițelor țării. Magda este un om vizionar, dar calculat, de aceea va fi cea mai în măsură să ne vorbescă despre tendința de evoluție a afaceriilor în viitor. În prezent dorește să ajute și alte femei antreprenor să se dezvolte: „Este important ca femeile antreprenor să se susţină, să formeze o comunitate şi să-şi dăruiască una alteia din emoţiile şi experienţele dobândite în parcursul lor”.

 

Vă așteptăm alături de noi, de membrii și parteneri, pe 29 iunie, la Hotel Lev Or, începând cu ora 18:00. Rezervă-ți locul printr-un mesaj pe e-mail la contact@elitewomen.org, până pe 25 iunie. Profită de ultimele zile de înscrieri!

 

Catalog de business ELITECoach, Teacher, Speaker – Certificat John Maxwell TEAM

După 9 ani de siguranţă şi comoditate petrecuţi în domeniul financiar-contabil, mă aflam într-o zonă de confort, situaţie care mă determina să caut noi oportunităţi în carieră.

(„Your talent is God’s gift to you. What you do with it is your gift back to God. – Darul lui Dumnezeu pentru noi este Potenţialul. Darul nostru pentru Dumnezeu este să îl dezvoltăm”, şi am decis să îl dezvolt)

Știam că speranţa nu produce schimbare şi am acţionat. Am fost hotărâtă să plătesc preţul transpunerii visurilor mele în realitate prin a-mi asuma riscuri şi a renunţa la echilibrul emoţional şi financiar. (Brian Tracy spune „The only way you will fail to succeed is if you fail to proceed – Singura modalitate prin care voi eşua să reuşeşc este dacă eşuez să încep.”).

În prezent, navighez cu viteză, încredere şi satisfacţie în domeniul leadershipului, a comunicării şi a dezvoltării personale.

Catalog de business Elite

În activitatea mea de coach şi trainer, cel mai important este să deblochez potenţialul, să inspir şi să ajut femeile să işi dezvolte abilităţile de conducere şi comunicare.

Pentru asta, organizez şi facilitez grupuri de tip Mastermind, workshop-uri şi sedinţe individuale de coaching.

Grupurile MasterMind sunt o combinație de brainstorming, educație și sprijin, ce se desfăsoară într-un cadru restrâns de oameni care îşi coordonează efortul, cunoştinţele şi energia asupra unor teme prestabilite, cu scopul de a se dezvolta în timp record.

Sedinţele de coaching 1 la 1 sunt procese de dezvoltare personală orientate spre visele şi aspiraţiile unei singure persoane.

O activitate secundară care îmi umple sufletul de bucurie este voluntariatul în rândul copiilor care provin din familii cu situaţie socială modestă sau din centre de plasament, pe care îi ajut să îşi descopere adevăratul potenţial, să termine cu bine şcoala şi să se (re)califice.

 

Cele 3 cuvinte descriptive care mă definesc în prezent sunt disciplină, tenacitate şi comunicare.

În încheiere aş spune: DAŢI UN SENS VIEŢII VOASTRE, doamnelor.

” Be the change you wish to see in the world”. – Mahatma Gandhi