Cristina Simion

Cristina Simion – Vertical Advertising & PR

Încep prezentarea mea cu câteva cuvinte sau expresii după care mă ghidez atât în viața de familie cât și în cea profesională: 100% implicare, pasiune, echilibru și inovație.

M-am născut și am copilărit în Sibiu și-mi place să cred că spiritul Ardealului și-a lăsat amprenta asupra felului meu de a fi. Admir omenia, modestia, dăruirea și spiritul întreprinzător al celor dornici să construiască un business crescut din pasiune.

În anii ce au urmat evenimentelor din ‘89 opțiunile pentru admiterea la facultate se restrângeau la câteva facultăți: Medicină, Drept, ASE, Politehnică sau Litere. Am urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Contabilitate și un masterat in Marketing și Comunicare în Afaceri. Atrasă de tot ceea ce înseamnă artă, după terminarea ASE-ului, în paralel cu derularea cursurilor de master, am simțit că trebuie să fac ceva pentru descoperirea laturii creative așa că m-am înscris la Universitatea Media, Facultatea de Regie Film și TV.

Am realizat atunci că pasiunea are un rol esențial în nașterea unui business și dacă ai și norocul să descoperi ce te motivează, ai toate șansele să creezi mediul ideal în care să aplici tot ceea ce ai învățat.

veritcal-logo

Noi, cei de la Vertical, construim povești. Iubim mirosul ierbii proaspăt tăiate, muzica bună, gândirea pozitivă, serile creative de la birou, răsăritul în Vamă, Bucureștiul primăvara, un pahar de vin bun cu prietenii și mai ales ceea ce facem.

Ne place să credem că atunci când începem un proiect pornim împreună
într-o călătorie verticală. Facem totul cu entuziasm, pasiune și un munte de creativitate.

Orice brand, companie sau produs are în spate o poveste ce merită să fie relatată cât mai atractiv pentru a capta atenția. Pas cu pas creștem idei de suflet ce pulsează ca un motoraș până atingem ținta. Pentru a oferi soluții originale și potrivite învățăm totul despre produsul, brandul și compania ta. Suntem riguroși în tot ceea ce facem și dedicați ideilor tale.

Iubim proiectele în care singura limită este imaginația. Facem totul cu entuziasm, pasiune și un munte de creativitate. Așa că, hai să construim împreună o nouă poveste!

Cu experiență de peste 12 ani în domenii precum: PR, comunicare, marketing, organizare de evenimente și producție video, echipa noastră este alegerea perfectă în dezvoltarea și implementarea până în cele mai mici detalii a proiectelor tale.

Vertical este o agenție de publicitate full-service ce oferă soluții originale, adaptate nevoilor tale.

Din momentul în care intri în Vertical Zone, descoperi că aici ești liber să:

  • urci cu noi pe munți de creativitate
  • călătorești prin vise fără restricții
  • uiți de orice interdicție
  • respiri, în sfârșit, liniștit pentru că:

“Now it’s time to be famous”


Adresă corespondență: Pța. M. Kogălniceanu nr.8, sc.A, et.1, ap.4-5-6, sect.5, București

E-mail: hello@verticaladvertising.ro

Web site: www.verticaladvertising.ro

Tel: 0724.525.286, 0730.106.935