Dulce Dor – Dulciurile la care visezi!

Povestea noastră începe undeva în anul 1998, când tata, împreună cu familia, au pornit o brutărie. Au adus utilaje moderne din Germania și au dat drumul la o mică fabrică. Produceau pâine, cozonaci și produse de patiserie. Încă de pe atunci eram inovativi, eram primii din zonă care veneam cu produse noi și am fost primii care am făcut pâinea feliată și ambalată.

Pe parcursul timpului am evoluat și am început să vedem o nouă nevoie în piață, dulciurile de casă. Așa am început în anul 2013, în urma discuției cu o prietenă, să facem prăjituri de casă, torturi personalizate, apoi am început să facem torturi pentru nunți, botezuri și candy bar-uri pentru diferite evenimente.

În timp, produsele s-au schimbat, la unele rețete am renunțat, altele le-am îmbunătățit, dar am pus mereu accent pe satisfacerea nevoilor clienților. Acest lucru ne diferențiază în piață și stă la baza culturii companiei noastre. Nimic nu ne bucură mai tare decât mulțumirile primite de la clienți și bucuria pe care o au după un eveniment reușit împreună. Am avut și miri care după nuntă, au venit la laborator pentru a mulțumi personal fetelor care au făcut prăjiturile lor. În plus au adus și șampanie, care a făcut ziua mai bună.

Toată lumea vorbește despre misiune și valori, noi avem un de ce. De ce facem dulciuri? Răspunsul este unul cât se poate de simplu, vrem ca produsele noastre să aducă bucurie clientului. Vrem să răsplătim încrederea acordată cu un dulce care să bucure și să contribuie la succesul evenimentului, fie că este nuntă, botez sau o simplă aniversare a celor dragi.

Cu siguranță au fost perioade în care am greșit, poate am încurcat comenzile sau am întârziat cu o livrare, dar am învățat din greșeli și știm ce să schimbăm pe viitor. Uneori, când suntem prinși în graba zilei de azi, greșelile ne aduc aminte că suntem oameni, nu mașini. Obosim, avem zile mai proaste, furnizorii nu ajung la timp, sunt tot felul de probleme care apar și pe care le-am putea folosi ca scuze, dar la final ne asumăm greșelile la fel cum ne asumăm succesele. În plus suntem de părere că cine nu greșește nu reușește.

Anul 2018 este iarăși un an de schimbare în business-ul nostru. Am investit peste 50.000 euro în laborator, am achiziționat utilaje noi, oameni noi și am schimbat conducerea. Este rândul meu, tânăr antreprenor să preiau conducerea acestei companii. Sunt pasionat de antreprenoriat și cred că antreprenoriatul este un sport, în care dacă vrei să excelezi trebuie să te antrenezi. De aceea voi pune accentul pe oameni și pe educație. Sigur, aparținând generației millennials, am o viziune diferită față de cea a părinților mei. Dar cred cu tărie că experiența lor în acest domeniu și viziunea mea alcătuiesc baza acestui business care are un potențial uriaș.

Sunt entuziasmat de ce urmează și îmi doresc să cunosc cât mai mulți oameni în această călătorie și să dezvolt cât mai multe relații.

Cu Dulce Dor

Darius