Povestea noastră

Compania

Esensis Commerce srl este o companie care a fost înființată într-un orășel situat în partea centrală a Podișului Transilvaniei (la 44 km de municipiul Târgu Mureș), Luduș.

Începutul

Cel mai probabil știți că micile afaceri încep ca afaceri de familie. Nici noi nu suntem departe de acest adevăr. Alin, fondatorul acestui magazin online a descoperit că ceaiul este la fel de bogat în istorisiri, emoții și trăiri ca o carte, ca o familie, așa ca i-a dat viață. De fapt a descoperit ceaiul, odată cu schimbarea stilului de viață înspre o alimentație bazată pe alimente integrale de origine vegetală.
Cum ceaiul este și el o plantă, mai exact planta perenă Camelia sinensis din care se prepară ceaiul alb, verde, negru și oolong, noi toți l-am integrat ca parte a stilului de viață.
Totul a început într-o cameră renovată și transformată într-un mic depozit, de unde livram ceaiurile. Unii au spus că este o mică nebunie să renunți la job pentru a face asta, însă asta ne-a determinat și ne-a ambiționat să transformăm cu entuziasm pasiunea într-o afacere.
Primele luni au fost grele, ne-a luat timp să găsim cel mai bun web designer, cel mai bun developer pentru site, dar și un furnizor care să ne ofere un produs de calitate, în care să credem, să găsim cele mai bune canale de promovare, să ne ascultăm clienții, să le înțelegem nevoile, dar nu am renunțat și iată-ne aici, plini de entuziasm și determinare.

Cum suntem azi

Încă învățăm, bineințeles, încă facem greșeli. Dar iubim ceea ce facem și nu este o corvoadă, ci sunt doar lucruri care trebuie făcute bine pentru a ne îmbunătății serviciile.
Între timp ne-am mutat din camera renovată într-un depozit din Cluj-Napoca, unde avem mai mult spațiu pentru produse și pentru echipa noastră.
Ne și distrăm, bineînțeles, avem tot felul de momente și întâmplări în activitatea noastră ca în orice afacere, dar la urma urmei, cum ne zicea un client, afacerea noastră are mereu zâmbet. 🙂

Magazinul online

Vă putem oferi multe tipuri de ceaiuri, provenite din toate colțurile lumii, astfel alegerea și testarea unor arome minunate și atât de diferite este o adevarată delectare. De altfel, din preocuparea furnizorilor noștri pentru a obtine cel mai bun ambalaj pentru ceai s-a născut tehnologia JenFresh, la care au lucrat o lungă perioada de timp. JenFresh este o tehnologie prin care ceaiurile sunt ambalate în azot (un gaz incolor, inodor, insipid, de obicei inert, diatomic și nemetalic, constitutie 78% din atmosfera Pământului si este o parte componenta a tuturor tesuturilor vii) și sigilate sub vid chiar pe domeniile de ceai de unde acestea provin. Prin acest remarcabil proces, oxigenul este scos din pungă, pentru a păstra ceaiul oferit la fel de proaspăt precum era în primele ore de la culegere, acesta fiind unul dintre secretele calității deosebite a ceaiurilor noastre.
Aceasta este povestea noastră până în prezent și ne-am bucura să fim parte și din povestea voastră. Așa că, vino să ne cunoaștem și să vorbim despre ceai.

Pentru membrii comunității Elite Business Women oferim un discount de 10%.