O noua feerie plina de eleganta marca Fundatia Nadia Comaneci

 

Vineri, 15 iunie, Fundatia Nadia Comaneci organizeaza un nou spectacol de dans si balet cu si pentru copii. “Feeria Dansului” a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a editie si reuneste pe aceeasi scena 170 de copii, cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani, participanti la cursurile de dans si balet organizate de Fundatie in cadrul Programului MiniMe, precum si membri ai Corului de copii MiniMe.

“Va fi un spectacol deosebit. Am muncit mult. Copiii abia asteapta sa urce pe scena”, a declarat Viviana German-Potlog, coregraful spectacolului. “Fiecare editie a Feeriei Dansului are o alta tema. Anul acesta va fi Feeria Pasarilor. Si fiecare grupa de dans si balet, pentru ca cei mici sunt impartiti pe stil, varsta si nivel de pregatire, va reprezenta o alta pasare. Avem lebede, pasari colibri, flamingo, pasari paradis sau pauni, in total noua grupe, fiecare cu alta poveste si costume atent alese, care vor cuceri publicul”, a adaugat Viviana.

Spectacolul este o incununare a muncii din acest an a copiilor, iar locurile din Sala Rapsodia, unde va avea loc evenimentul, vor fi ocupate in totalitate de parinti, frati, prieteni si invitati ai micilor artisti.

“Cand am inceput acest proiect MiniMe si cursurile de dans si balet pentru copii, ne-am gandit ca are sanse sa creasca frumos, dar nu ne-am asteptat nici noi sa ajungem sa organizam doua mari spectacole pe an, unul de Craciun si unul la inceput de vara. In urma cu patru ani, am urcat pe scena cu mai putin de 70 de copii, iar anul acesta numarul participantilor este mai mult decat dublu. In plus, seara se deschide cu Corul MiniMe, proaspat infiintat anul acesta”, a explicat Iuliana Roca, Project Manager in cadrul Fundatiei Nadia Comaneci.

Toti copiii care vor performa in seara de dinainte de vacanta de vara in “Feeria Dansului” vor fi rasplatiti cu diplome, trofee si daruri oferite cu sprijinul partenerilor Orange, Orkla Foods, PepsiCo, Gerovital, Alka, Chipita, Eisberg, Delicatese Florescu, Editura Integral si Fabrica de Sandwichuri. Evenimentul este sustinut si de The Flower Society si Thea Store, precum si de partenerii media Evenimentul Zilei, Elite Business Women, Revista Baby, Revista Femeia, Carticica Practica, Smart & Happy Child si Scrieri Felurite.

Iuliana Roca
Project Manager Fundatia Nadia Comaneci
0723 408 848
office@nadiacomaneci.eu | office@cursuriminime.ro
www.nadiacomaneci.eu | www.cursuriminime.ro